|
|
De-a lungul celor 12 ani de experienta SC CHIVARAN COM SRL a incercat permanent sa tina pasul cu imbunatatirile aduse de dezvoltarea tehnologiilor fabricantilor de top din sectorul industrial axat pe autovehicule destinate transportului de persoane. Astfel, pornind de la un parc auto de 10 autovehicule conforme cu cerintele acelor ani, firma a investit cea mai mare parte a profiturilor obtinute in achizitionarea de autovehicule noi, cu performante si dotari remarcabile, marci de referinta, precum Mercedes Benz sau Iveco. In acest ritm s-a ajuns la dublarea capacitatii de transport pana la finalul mileniului trecut, iar dezvoltarea a atins apogeul in cursul anului 2004, cand au fost achizitionate peste 20 de autocare si microbuze. In paralel s-a urmarit echiparea tuturor autovehiculelor conform noilor cerinte dispuse de organismele europene, precum A.E.T.R.. Din anul 2006, urmandu-se linia ascendenta si anticipand necesitatea pietei pentru vehicule de categorii si clasificari superioare, societatea si-a indreptat atentia asupra noilor modele lansate de producatori, astfel ca, in trei etape, pe parcursul anilor 2006-2008, au fost adaugate parcului auto alte 25 de autocare si microbuze, avand dotari premium, precum : aer conditionat, sistem audio, dvd, televizor, frigider, gps.
In dotarea parcului nostru auto se regasesc drept principale categorii urmatoarele tipuri de autovehicule :
|
|
AUTOCARE |
|
MICROBUZE |
|
• |
IRISBUS DOMINO : An de fabricatie 2008 , 49+1+1 locuri |
• |
MERCEDES SPRINTER 511 : An de fabricatie 2008 , 18+1 locuri |
|
• |
BMC PROBUS : An de fabricatie 2006 , 34+1+1 locuri |
• |
MERCEDES SPRINTER 515 : An de fabricatie 2008 , 16+1 locuri |
|
• |
MERCEDES CIBRO : An de fabricatie 2008 , 27+1+1 locuri |
• |
MERCEDES SPRINTER 309 : An de fabricatie 2008 , 14+1 locuri |
|
• |
MERCEDES CIBRO : An de fabricatie 2008 , 24+1 locuri |
• |
MERCEDES SPRINTER 408 : An de fabricatie 2005 , 17+1 locuri |
|
• |
MERCEDES CIBRO : An de fabricatie 2006 , 29+1+1 |
• |
IVECO DAYLY 50C13 : An de fabricatie 2003 , 19+1 locuri |
In functie de cerintele dvs., va puteti alege mijlocul de transport considerat cel mai potrivit pentru deplasarile planificate. Nu este necesar decat un simplu ''click'' pe modelul despre care doriti detalii suplimentare si vi se va deschide imediat o noua pagina continand informatii detaliate despre respectivul tip de autovehicul, inclusiv fotografii din exteriorul si interiorul acestuia. Dupa ce ati finalizat cautarea si ati hotarat ce autovehicul doriti , accesati pagina ''CONTACT'', de unde ne veti trimite detaliile comenzii dvs., avand grija de a ne comunica datele dvs. de contact. Apoi, veti fi contactat de reprezentantii nostri, urmand a finaliza executarea comenzii conform cu solicitarea dvs..
|
|